Stii, stii ca poate fi ultima ta sansa. Asa cum esti obisnuit, fericirea a atarnat intotdeauna de un ultimatum. Nu a contat forma. A fost intotdeauna unul. E ultimul dans si nu stii daca s-o inviti. Arunci o privire peste umar, fugara, apoi de intorci brusc, aproape zdrobit de ceea ce vezi. Perechile sunt alcatuite, nimeni n-a venit la tine, nimeni nu te-a invitat la dans, nimeni nu a remarcat ca existi, cel putin nimeni care sa inteleaga. Privesti... Sub durerea care te macina dintr-o data, seara a imbatranit si se prabuseste intr-un tragic infarct saptamanal.
Ultimul dans. Te uiti la el, sclipind de dorinta, sclipind de pasiune, sclipind de durere. Pe ring, perechile se invart, ametitor, poate fericite, poate multumite, poate trudite. Iti ascunzi bratele goale, stingher, ti-e rusine de tine, de tot, de faptul ca nimeni nu vine nici macar sa stea in apropiere. Zgomotul muzicii te ajuta, si asa nu poti vorbi. Din pahar, ultima picatura de sampanie se scurge in ceea ce trebuia sa fie viata ta, apoi se disperseaza in singuratatea la care ai fost condamnat. Te ridici, de data aceasta ferm, intelegand ca nu mai ai altceva de facut, si pleci.
Ultimul dans. Dansand cu tine, vei realiza ca ceea ce esti nu este chiar asa cum ai crezut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu