Despre piţipoance

Cică bloggerii adevaraţi , scriu cu diacritice. Hai că fac un efort.
„Fată, auzi, fată, ăsta vrea să scrie de noi, fată. Păi, nu să uită la el, fată! E individios la maxim, fată!”

Mă risc, totuşi, şi-i dau drumu’: lumea piţipoancelor este un paradis second-hand cu sclipici. De când o dezvirginează viaţa şi până când expiră, Piţipoanca visează acelaşi vis: să vină Făt-Frumos Cocalaru şi s-o răpească pe un merţan alb, s-o ducă-n palatu lui cu termopane şi s-o ţină în vârfu patului. Piţipoanca e atârnată de mobil, dependentă de chat, înnebunită să-şi plimbe fizicu pe haifaiv. Pozează provocator, mereu cu buzele ţuguiate. Se dă versată. Spune-i unei piţipoance că e ştearsă, mai bine o înjuri de mamă!

Sufletu’ ei siliconat balansează între iubiri şi despărţiri, şoping şi club. Pentru Piţipoancă, soarele nu răsare decât la solar. Existenţa ei e un continuu bal de la care trebuie să plece pân’ la coadă de braţul cuiva. (D-aia-şi trage ţoale de seară şi când o trimite mă-sa după pâine la colţ).

Pe ce se clădeşte relaţia strânsă dintre Piţipoancă şi Cocalarul Bazat? Pe potriveală. Piţipoanca trebuie asortată la maşină. Tunată şi asortată. (Găseşti oricând un Cocalar Original, proaspăt distrus de viaţă, să-ţi povestească, la o pastilă, cum e: o iei pă perversă, îi pui de toate, o upgradezi de la caroserie la faruri şi e de-ajuns să-ntorci capu, să nu fii pe fază, că ţi-o şi păleşte altu. Dac-o părăseşti tu, se atacă. Bagă mesaje. Când ajunge să ţi-l dea pe ăla cu: „nu voi uita niciodat cliple de vis pe cre leam petrecut impreuna zi shi nopate plang. teai schimbat mai rău ca vremea” – e chitită să se întoarcă: păzeşte portofelu, ascunde cardurile! Mai bine i-o bagi finuţ pe-aia cu „beau k sa te uit. ai fost speciala”. Câştigi timp).

Sunt două tipuri de Piţipoance: aia care suspină să-şi împlinească visul, între inimioare de pluş, şi aia care şi l-a împlinit şi suspină, bântuind oaierless de la etaj la parter, din piscină în jacuzzi, la trei dimineaţa, crizată că Cocalaru (plecat să tragă de fiare) şi-a închis mobilu’. De Piţipoanca Ajunsă , te freci în aeroport, are firma ei unde manechinuieşte nişte periculoase mai mici şi, doar când deschide gura („Fată, mă duc, fată, la Roma să semenez contractu cu impresaru…”), abia atunci pricepi de unde vine şi cum se leagă.
Aspirante sau Ajunse, Piţipoancele au, în spatele tupeului, un extravilan de sfială şi-o nevoie de tandreţe pe care le poţi pricepe doar citindu-le printre rânduri povestea scrisă cu ruj pe oglinzile closetelor de club.

Hai, pa. Să ai succesuri.