…am invatat ca omul este preocupat mai degraba sa nu comita o alta forma a aceluiasi pacat, decat sa repete acel pacat odata constientizat si regretat profund. Am invatat ca ambitia personala de a nu cadea in alta forma a aceluiasi pacat este mai importanta decat a nu mai savarsi acelasi gen de pacat candva regretat. Consider ca cine crede ca daca savarseste aceesi forma a pacatului initial ii diminueaza oarecum din gravitate se inseala, totodata situatia atingand un nivel al ridiculului si a absurdului deopotriva, atata vreme cat suntem preocupati mai mult de aparenta lucrurilor decat de esenta lor. Important era sa te infranezi de la pacat nu sa mergi pana la ce s-a ajuns si inainte pe premisa ca nu-i chiar asa grav din moment ce s-a savarsit anterior. Pacatul ramane tot pacat. Cainta initiala si promisiunea solemna de a nu-l mai savarsi isi pierde din semnificatie. Dar am vazut ca oricat de regretat este un pacat deja savarsit, e mult mai usor sa-l savarsesti din nou odata ce l-ai facut si mai ales cand sunt si circumstante atenuante sa-l savarsesti. Nu cred ca daca savarsesti forma anterioara a aceluiasi pacat e mai putin grav decat sa savarsesti o alta forma. Iar adevarata esenta s-a pierdut de mult! ...s-a pierdut prima data cand s-a gresit.
Ambitia cea reala si adevarata trebuia sa fie infranarea de la a comite din nou greselile trecutului, nu de a avea grija a merge pana la ceea ce s-a gresit si inainte. Ceea ce in realitate nu si-ar fi iertat niciodata nu e faptul ca ceea ce ar fi facut e un alt pacat pe langa cele existente deja, ci mai ales ca ar fi pacatuit in singurul mod in care nu a facut-o inca. In definitiv, totul e legat de orgoliul personal femeiesc, nicidecum de un posibil pacat savarsit. A ceda la singurul mod in care nu a facut-o inca ar face-o mai nefericita decat pacatul in sine. In fond, e ultima parte a orgoliului sexual feminin ramas in picioare....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu